Thursday, March 26, 2015

Somon Cu Orez Si Legume








      Atat de buna si usor de pregatit este aceasta reteta incat abia asteptam sarbatoarea de Buna Vestire sa o pot prepara si consuma. Somonul este un peste gras tocmai deaceea trebuie pregatit intr-un mpd cat mai sanatos posibil sau intr-un mod care sa nu necesite mult ulei.


      Ingrediente:

- 400 g somon (2 fileuri)
- 100 g orez
- 80 g mazare
- 80 g fasole verde
- 90 g morcov
- sare
- piper


      Alege si spala bine orezul pana ce apa sa devine clara si nu se mai vad urme albe de amidon in ea. Se pune la fiert respectand proportia de 3 la 1, adica pentru o parte de orez se folosesc 3 parti apa, si o lingurita rasa cu sare. Nu este o problema daca pui mai multa apa, dupa ce fierbe orezul poti sa il lasi la scurs intr-o sita si este ok. La fel daca s-a evaporat apa si orezul mai trebuie fiert poti sa mai adaugi apa.

      Amesteca des in orez pentru ca se va prinde foarte repede, in special spre final cand s-a evaporat aproape toata apa. Scoate o boaba si gusta, daca nu este tare inseamna ca este fiert si poate fi luat de pe foc.

      Intr-un alt vas se fierb in apa cu o lingurita rasa de sare, mazarea, fasolea verde si morcovul taiat in bastonase, dupa cum se vede in imagine. Incercati mereu morcovul sa vedeti daca legumele sunt fierte. Ele trebuie sa fie al dente, adica fierte dar inca sa ramana putin crocante, sa nu fie fierte in asa fel incat sa se paseze cand le atingi, sa opuna putina rezistenta cand vrei sa treci lingura prin morcov.

      Legumele se scurg bine de apa si se trag la tigaie intr-o lingura de ulei potrivind de sare si piper. Daca nu esti in post poti folosi unt pentru a inlocui uleiul. Amesteca in ele sa nu se prinda de tigaie, lucru inevitabil pentru ca nu are mult ulei.

      Pestele se spala, si se foloseste o singura lingura cu ulei pentru a unge ambele bucat, se sareaza si se pipereaza. In tigaie se pune o lingura cu ulei si se aseaza pestele cu pielea in tigaie. Cand pestele incepe sa-si schimbe usor culoarea se intoarce cu partea fara piele in jos si se "da fata pestelui", adica se prajeste suficient cat sa para rumenit. Folositi un capac la tigaie pentru ca se va face mult mai repede si se va patrunde mai bine.

      Eu adaug langa toate astea o jumatate de lamaie pe care o storc peste somon, si niste piper presarat pe orez.



      Sfaturi:

      -  pestele se gateste foarte repede asa ca aveti grija sa nu-l uscati, el trebuie sa ramana suculent

      - orezul necesita multa sare pentru a avea gust asa ca nu uita sa il gusti sa vezi daca trebuie sa mai adaugi sare sau nu

      - somonul are un gust puternic asa ca este bine sa nu folositi mai multe condimente decat este cazul care sa ii acopere gustul

      - reteta pare sa aiba multi pasi pentru ca am eu tendinta de a explica fiecare pas cat mai detaliat, dar atat aceasta reteta cat si marea majoritate a celorlalte retete pe care le prezint se pregatesc foarte repede

      - reteta este pentru 2 portii



                                                                                                              Bon Appétit! 



No comments:

Post a Comment